De opt luni, de când am reînceput chimioterapia, nu cred că am avut două săptămâni la fel. Uneori e bine, alteori e rău. Dar cel mai rău lucru, care mă afectează și psihic, este lipsa de predictibilitate.
Am început azi cura #18 de chimioterapie și trebuia ca după ea să fac RMN-ul de control. Îl știți, e cel pe care l-am făcut deja săptămâna trecută.
Nu putem opri durerea, nici lacrimile sau suferința emoțională, dar putem să ne asigurăm că nicio fetiță sau adolescentă nu trece singură prin trauma pierderii părului și, odată cu el, a curajului, a stimei de sine, a optimismului.
Una dintre cele mai importante recomandări pe care le-am primit după prima operație a fost să am o viață cât mai activă cu putință – și pentru a ajuta organismul să se refacă, dar și pentru a preveni și combate depresia.
La prima experiență cu sistemul medical german n-am avut de ales, decât să mă descurc singur. La a doua a fost diferit, dar tot ciudat 🙂
La un an și jumătate de la prima operație din Germania, cancerul a recidivat și a urmat a doua operație, tot la spitalul universitar din Mannheim.
Am fost operat în Germania și am luat contact cu sistemul medical de acolo. Voi povesti o parte din experiența trăită, în speranța că va fi de ajutor și altora. ATENȚIE – conține detalii care vă pot afecta emoțional.
Patru ani și jumătate de luptă continuă, două serii de câte 6 luni de chimioterapie, 3 operații și multe efecte secundare de la tratament.
