Autoritățile ne spun că este vital să #stămacasă acum, ca să putem ieși cu toții din casă, mai repede!
Măsurile de autoizolare sunt principala armă împotriva Coronavirusului.
Fiind un virus extrem de contagios, distanțarea socială este absolut necesară.
Dar ce facem, în condițiile în care suntem deja în autoizolare de 4 săptămâni, cu doi copii, într-un mic apartament de bloc?
Aer curat – deloc. Aer poluat și plin de praf, de la lucrările de anvelopare care au loc la blocul de vis-a-vis – non-stop.
Soare direct – deloc, pentru că avem geamurile pe partea din spate a blocului, spre o curte interioară.
Ne gândim zilnic la faptul că nu ne-am îmbolnăvit cu coronavirus (încă) dar riscăm depresie, astm și alte afecțiuni asociate cu izolarea, cu lipsa de mișcare, de soare și de aer curat.
Sunt unul dintre inițiatorii campaniei #stămacasă, așa că scriu despre asta cu foarte multă responsabilitate.
Am mai explicat și acum ceva timp: #stămacasă este un îndemn cu mesaj puternic, simplu, ușor de înțeles de toată populația țării, indiferent de mediu, nivel de educație sau de empatie.
#stămacasă înseamnă că nu ieșim inutil. Că nu ne expunem fără rost, doar din plictiseală. Că respectăm legile și regulile de izolare, ca să nu luăm amenzi și să nu riscăm sănătatea noastră sau pe a celorlalți.
Cum facem, totuși, ca în timp ce #stămacasă să putem lua puțin aer curat și să îi scoatem pe copii la soare, măcar și câteva minute, o dată la câteva zile?
Parcurile sunt închise. În oraș nu prea mai sunt zone deschise cu iarbă verde. Pe trotuare ai toate șansele să calci într-un rahat de câine sau într-un scuipat, cu sau fără coronavirus.
Terasele blocurilor sunt extrem de periculoase, pentru că nu au balustrade sau alte măsuri de siguranță, deși am văzut oameni care iau aer și soare de pe bloc, unii chiar cu copiii.
Soluțiile aflate până acum de la prieteni sau văzute pe Facebook includ:
- în fața/spatele blocului, cu evitarea apropierii de vecini
- în parcare, în mașină
- în jurul blocului, pe jos, cu evitarea apropierii de vecini
- în cartier, cu mașina, cu geamurile deschise
- pe bloc
- în balconul deschis, acolo unde ajunge și soarele
Indiferent de motivul pentru care ieșiți din casă, folosiți mănuși și mască. Între timp, și OMS și-a actualizat recomandările și acum insistă pentru folosirea măștii, ca măsură de limitare a răspândirii virusului.
Voi, cei care stați la bloc, în oraș, fără curte, fără câmp, fără pădure, fără locuri libere în care să ieșiți singuri, cum vă luați dozele necesare de aer curat și soare?