…devine doar începutul căutării unei soluții.
Există momente în care ai impresia că sistemul medical din România funcționează pe două viteze complet diferite: una în care oamenii primesc diagnostice, tratamente și planuri de recuperare, și alta în care pacienții sunt „închiși” repede într-un verdict sumbru, fără nuanțe, fără șansă și fără explicații.
Săptămâna trecută, în proiectul NaviCare, am trecut printr-o situație care mi-a reamintit de ce facem ceea ce facem și de ce, uneori, diferența dintre a continua lupta și a renunța ține de disponibilitatea unor profesioniști de a privi un caz un pic mai atent și de a căuta soluții chiar și atunci când par greu de găsit.
Un pacient din provincie a fost considerat de echipa medicală de acolo drept un caz „fără șanse”, o situație pentru care, în interpretarea lor, nu mai exista nici direcție terapeutică, nici intervenție posibilă. Nu este vorba despre a arăta cu degetul spre un oraș sau altul – peste tot sunt medici buni și spitale care își fac treaba exemplar – ci despre faptul că, uneori, unii medici se opresc prea repede, în timp ce alții aleg să caute încă o ușă deschisă.
Familia pacientului, aflată în disperare și lipsită de informații clare, a apelat la medicul de familie, iar acesta, în loc să considere situația închisă, ne-a contactat prin e-mail, ne-a transmis datele medicale și a devenit liantul esențial între noi și familie pe tot parcursul evaluării.
De aici am început analiza împreună cu colegii mei. Am pus laolaltă datele, am evaluat situația și ne-am dat seama că nu vorbim despre un caz fără soluții, ci despre unul care merita privit în ansamblu. I-am recomandat medicului de familie transferul pacientului la București nu pentru că aici ar exista „medicina mai bună”, ci pentru că, în acel moment, era nevoie de o unitate cu un anumit profil, potrivită afecțiunii lui. Pacientul a ajuns la un spital unde a fost investigat complet, iar concluziile au arătat rapid că situația putea fi abordată diferit față de ce se considerase inițial. A urmat transferul într-o altă unitate medicală, adaptată tipului de patologie, unde medicii au construit imediat un plan terapeutic realist, coerent și orientat spre recuperare.
A doua zi dimineață, prin același medic de familie, am primit mesajul aparținătorilor, un mesaj care arăta cât de mult poate conta o reevaluare atentă:
Bună dimineața! Din câte știu sunt ok, nu e cum au zis la noi, că nu mai are șanse, pur și simplu rămâne cu sechele în urma afecțiunii și e nevoie de kineto. Nu va recupera 100%, dar nici țintuit la pat pe viață nu va fi.
Mesajul acesta nu vorbește despre comparații între spitale, ci despre diferența dintre a închide rapid un caz și a oferi o șansă realistă acolo unde există totuși loc pentru intervenții și recuperare. Nu promite nimeni miracole, nu se garantează vindecări complete, dar respectul față de om înseamnă să nu îi închizi ușa înainte să vezi dacă există o fisură prin care mai poate intra puțină lumină. Pacientul nu este „fără șanse”; este un om cu un plan terapeutic clar, cu recomandări de kinetoterapie și cu posibilitatea reală de a-și recăpăta parțial mobilitatea, suficient cât să ducă o viață care nu se rezumă la pat.
Ceea ce s-a întâmplat în acest caz nu este o minune și nu este o competiție între orașe, spitale sau specialități. Este rezultatul unei evaluări riguroase și al unei colaborări sănătoase între un medic de familie implicat, o familie care nu a renunțat și o echipă de navigatori care și-a făcut treaba. În România există profesioniști buni peste tot, iar când se întâlnesc în același traseu, lucrurile se schimbă în bine.
Povestea acestui pacient nu este o excepție, ci o realitate tot mai des întâlnită. Nu le putem cere medicilor să fie infailibili, dar putem spera ca niciun pacient să nu fie declarat „fără șanse” înainte ca toate opțiunile să fie cu adevărat analizate. România nu duce lipsă de medici dedicați, ci de trasee medicale clare și de un timp minim pentru reflecție înaintea unui verdict major. Iar ceea ce facem în NaviCare și Asociația C.O.M.P.A.S nu schimbă sistemul din temelii, dar poate schimba destinul unui om, al unei familii, al unei povești care putea fi închisă prea devreme. Dacă există un lucru pe care îl învățăm constant, este că diferența dintre renunțare și speranță stă adesea în disponibilitatea cuiva de a căuta încă un pas mai departe.
Trimite un SMS cu textul AJUTOR la 8835 pentru a dona 5 euro/lunar, dacă vrei să dai o mână de ajutor și să susții acest proiect 🙏
Felicitari, Andi! Ce faceti voi este sa schimbati vieti.