Nu putem opri durerea, nici lacrimile sau suferința emoțională, dar putem să ne asigurăm că nicio fetiță sau adolescentă nu trece singură prin trauma pierderii părului și, odată cu el, a curajului, a stimei de sine, a optimismului.
#CapulSus este o campanie de conștientizare a traumei pierderii părului, post – chimioterapie, și de strângere de fonduri pentru peruci medicale, pentru fetițele și adolescentele cu diagnostice oncologice.
Chiar dacă luna martie este asociată cu elogiul feminității, vreau să încep cu o perspectivă diferită, aparent mult mai ușor de gestionat, dar aproape la fel de traumatizantă.
Eu am avut dintotdeauna părul moale și destul de rar. Nu arăta îngrozitor, ci doar mi se părea penibil. Am încercat să compensez acest neajuns prin diferite frizuri și prin folosirea a tot felul de produse cosmetice, care mai de care mai agresive cu părul. Am încercat chiar și să port șepci, tot fără succes…
Ca adolescent, îi invidiam pe băieții cu părul perfect și frizuri impecabile, și încercam să-mi maschez stânjeneala și complexul în spatele umorului. Uneori, fără prea mare succes, și al inteligenței.
Încercam să mă conving că nu e mare lucru, dar era. Și sufeream din cauza asta în fiecare zi, în fiecare seară de ieșit în oraș sau înainte de orice petrecere ori aniversare. Mă enervam zilnic în fața oglinzii și îmi detestam părul doar pentru că era imperfect.
Anii au trecut, lucrurile s-au mai așezat puțin, dar complexul a rămas. Am fost diagnosticat cu cancer, apoi am început chimioterapia. Nu știam aproape nimic despre asta la vremea respectivă, dar știam că unul dintre efectele secundare este căderea părului.
Momentul în care am conștientizat asta a fost unul în care m-am surprins zâmbind. Apăruse o „soluție” care mă scăpa de părul pe care l-am înjurat toată viața, fără ca eu să iau decizia de a mă rade pe cap.
Mi-am spus că – aia e – fă Rai din ce ai. Dacă tot sunt pacient oncologic, măcar să arăt ca unul. Aveam sentimentul că, în pofida dramei prin care treceam, urma o perioadă „bună” pentru mine, din punct de vedere al felului în care arătam.
Dacă așa gândeam la 36 de ani, puteți să vă imaginați cam ce-mi trecea prin cap la 14-18-20 de ani…
Înainte de începerea tratamentului am avut o discuție cu medicul oncolog despre chimioterapie, efecte secundare și lucruri la care să mă aștept. Nu voi uita niciodată ce mi-a spus doctorul mie, pacientul cu părul moale și rar:
– Dl. Cârlan, să știți că nu toți pacienții sunt la fel și nici citostaticele sau efectele lor secundare. În cazul dumneavoastră, din fericire, cel mai probabil părul nu va cădea. Dar se va mai rări…
Nu zâmbea, dar avea atitudinea și energia omului care tocmai mi-a dat o veste bună. Pentru mine era una dintre cele mai proaste, imaginându-mi deja că până atunci doar m-am jucat cu „penibilul”, iar greul abia acum începea…
Ei, dacă până acum a sunat a smiorcăială, deși mie mi-a afectat foarte mult viața felul în care arătam, perspectiva fetițelor, pe care am norocul să o descopăr și ca tată de fete, duce povestea asta la un cu totul alt nivel.
Părul este important și pentru noi, bărbații, însă el este asociat – ca să nu spun că definește – mai ales feminitatea, frumusețea, delicatețea. Părul – culoarea, lungimea, strălucirea – este zilnic supus admirației sau, dimpotrivă, judecății, atât proprie cât și a societății în care trăim. Și fix aceste caracteristici minunate sunt pierdute odată cu începerea chimioterapiei.
Copiii sănătoși nu știu cum să interpreteze, gestioneze, reacționeze, când văd o fetiță fără păr. De fapt, dacă este să fim sinceri, nici cei mai mulți adulți/părinți nu știu cum să o facă. Primele efecte negative ale acestui lucru sunt izolarea, stigmatizarea, anxietatea, depresia, iar ele vin pe fondul deja înfiorător al unei boli care nu iartă.
În țara în care se fură ca-n codru și în care operații estetice de mii de euro trec drept „deviații de sept”, perucile pentru pacientele oncologice – aceste dispozitive medicale foarte scumpe și diferite de perucile comerciale – sunt clasificate drept „produse de înfrumusețare” și nu sunt decontate, nici măcar parțial.
Mai mult decât atât, pentru că trebuie să respecte anumite standarde și specificații tehnice, sunt și mai scumpe decât perucile de înfrumusețare.
Asociația Magic a inițiat campania – Capul sus! – în luna martie, și ea se desfășoară până la finalul acestei luni.
Ce fac ei? Suportă, în limita disponibilităților, costurile perucilor pentru micile paciente oncologice.
Ce putem face noi pentru ei? Să îi susținem și să redirecționăm cei 3,5% din impozitul pe venit.
Ce putem face pentru fetițele și adolescentele care se luptă cu cancerul, cu dificultățile financiare, cu stigmatizarea și frica? Să le fim alături, chiar și din online, și să îi susținem pe cei care luptă pentru ele, donând, distribuind, răspândind mesajul și ajutând la conștientizarea acestei nevoi, care are un rol esențial în lupta cu cancerul și în creșterea șanselor de vindecare!
Vrem să le spunem, împreună: CAPUL SUS, sunteți nespus de frumoase! 
Magia este în fapte!
