Văd tot mai des polarizarea asta peste tot. În orice loc ajung, de la supermarket la spital, de la școala copiilor la restaurant. Și o simt din ce în ce mai nocivă și mai periculoasă.

„Decât să fiu într-o relație toxică, mai bine singur/ă!”
Dar de ce oare nu refuz clar relația toxică, în timp ce încerc să am o relație așa cum mi-o doresc? De ce trebuie să-mi propun celibatul și să transform înverșunarea asta într-o virtute, din care, evident, n-am cum să câștig prea mult? Pot, cel mult, să-mi limitez pierderile/daunele. Dar asta nu mă ajută să fiu fericit/împlinit, nu?

Mulți vegani au făcut o obsesie din a schimba lumea și a arde pe rug carnivorii. De ce nu ne vedem fiecare de ce băgăm în gură și, preferabil, de ce scoatem pe ea, fără să călcăm alte categorii de oameni în picioare?
Chiar crede cineva că certând populația majoritară va schimba ceva pe termen lung? Sau pe orice fel de termen? Dacă da, am o veste proastă 🙂 Dacă nu, de ce o facem? De ce nu ne bucurăm de stilul nostru sănătos de viață și de mulții ani pe care, aparent, îi vom câștiga făcând asta?

Ecologiști care își irosesc resursele și energia pe a urî, pe a face public-shaming, pe a sancționa alte categorii de oameni, în loc să-și folosească toate uneltele pentru a face lucrurile în care cred și care contează pentru ei. Și lista poate continua, din păcate, la nesfârșit.

Vrem să fim primii la casa de marcat. Vrem să plătim, repede, și să plecăm. Poate ne grăbim, poate nu. Dar dorința, nevoia de a fi primii, de a rezolva treaba, de a fi mai cu moț există. Dar e de rahat să o recunoaștem. Și atunci ce facem? O ardem prost și superior și ne uităm la prostime cum se înghesuie la o casă nou deschisă, și facem mișto de ei.
Dar, de fapt, facem mișto de oameni ca noi, care vor aceleași lucruri, doar că sunt mai puțin lași în a o recunoaște. Ironic, nu?

Oamenii ajung să facă lucruri sau schimbări în viețile lor atunci când ajung ei la concluzia că trebuie să facă asta, nu când li se bagă pe gât sau când sunt umiliți pentru a se schimba.
Persoane care vor arunca gunoi pe jos vor exista întotdeauna, peste tot în lume. Însă, uneori, dacă văd că e curat pe marginea drumului, unii se răzgândesc. Dacă îți pasă de planetă, de țară, de oraș, de comunitate, de curățenie, fă-o și încurajează oamenii să o păstreze. Dar este un demers continuu, nu se oprește după o singură acțiune de igienizare/ecologizare.

Teoria ferestrei sparte ne învață fix asta: dacă treci pe lângă o clădire părăsită dar intactă, sunt șanse mari să-ți vezi de drum. Dacă vezi că cineva a spart o fereastă, apare tentația să o faci și tu, just for fun. Sau ca să-ți demonstrezi că poți.
Așa e și cu igienizarea – dacă marginea drumului este plină de gunoaie, sigur vor mai urma și altele. Dacă, în schimb, este curată, sunt șanse mari să rămână așa, dar asta nu reprezintă o certitudine sau o garanție, și e bine să o privim realist, nu idealist și răzbunător.

Live and let live!

Cred că am fi mult mai bine și cu noi, și între noi, dacă ne-am vedea mai mult de treaba noastră, de viețile noastre, de partenerii noștri, de obiectivele și viziunile noastre, și i-am judeca mai puțin pe ceilalți.
Dar e greu tare, pentru că instinctul ăsta de a judeca există în fiecare dintre noi, iar dacă nu-i judecăm pe ceilalți, ghici către cine trebuie să ne îndreptăm privirea critică 🙂
Și e greu tare, mai ales că mulți dintre noi avem mari dificultăți în a ne uita în oglinda interioară și a ne vedea așa cum suntem, de fapt, nu cum ne dorim să fim sau să fim văzuți.

Cu toții avem nevoie să ne simțim bine, realizați, satisfăcuți, mulțumiți de noi înșine și nu e nimic greșit în asta. Greșit este când încercăm să facem asta comparându-ne cu ceilalți. Și cel mai greșit este când, dorind egalitate sau superioritate, judecăm și încercăm să-i tragem pe ceilalți la nivelul nostru, în loc să încercăm să creștem noi…

Disclaimer: am luat câteva exemple pe care le aveam în minte. Nu doar categoriile enumerate de mine se comportă așa, ci noi toți. Nu mă ardeți, încă, pe rug, vă rog 🙂

Image by topntp26 on Freepik