Am dat peste un studiu științific publicat în 2021 și actualizat în 2022, care a măsurat consumul de alimente ultraprocesate, în 22 de țări europene, inclusiv România.

Concluziile mi s-au părut dramatice, mai puțin pentru noi. Se pare că aici încă mai avem o șansă, dar vom profita de ea sau continua să mergem, orbește, către „progres” și comoditate? 🙂

Conform Wikipedia, alimentele ultraprocesate sunt substanțe comestibile, produse industrial, derivate din alimente naturale sau sintetizate din alți compuși organici. Produsele rezultate sunt concepute pentru a fi foarte profitabile, convenabile și hipergustoase, adesea prin aditivi alimentari, cum ar fi conservanți, coloranți și arome.

Principalele categorii de alimente ultraprocesate consumate în România sunt:

mezelurile, sucurile, produse de patiserie, produsele „instant” – supe, pizza, lasagna, „mâncare gătită”, biscuiți/covrigi/snacks-uri/chips-uri, margarina

Le-am enumerat, ca să știm cu toții despre ce vorbim, și informația să fie aplicată, pe tipuri de produse în parte, nu generală, despre junk-food.

Țara din studiu cu cel mai mic consum de alimente ultraprocesate este Italia, unde gătitul încă este la rang de artă. Penultima țară este România, urmată de Ungaria.
Se pare că laptele cu orez, sarmalele, clătitele, varza călită, musacaua, salata de vinete, de beouf – cu pui, evident :), zacusca și toate celelalte obiceiuri culinare încă ne ajută. La fel și existența, încă, a cuiva la țară, de unde mai mâncăm o pasăre de curte, o brânză de capră, legume de sezon…

În topul clasamentului se află Suedia, unde ponderea energiei alimentare provenind din consumul de alimente ultraprocesate a ajuns la 44%.

România este, din păcate, peste media europeană (5%) la consumul de sucuri, cu 8%, bărbații reprezentând un procent mai mare de băuturi de sucuri. Femeile, pe de altă parte, conform studiului, tind să exagereze cu sucurile „de fructe” care nu prea au văzut fructe în viața lor 🙂

În Germania, ca o confirmare a rezultatelor studiului, a fost incredibil de greu să găsim mâncare adevărată după operația de anul acesta. Mâncarea din spital era aproape toată ultraprocesată, toate supele fiind făcute cu prafuri Knorr, mezeluri, brânză care nu cred că a văzut vreodată culoarea laptelui, friptură cu sos din prafuri, ș.a.m.d.
Am reușit să găsim mâncare cât de cât adevărată la shawormerii arăbești și pizzerii italiene. În restaurantele nemțești am mâncat, tradițional, cam ca la IKEA 🙂

Nu mă mai lungesc, pentru că mi-am atins scopul de a publica informația într-o formă cât de cât ușor de înțeles.

Mai departe e vorba doar despre decizii personale și un raport timp/calitate echilibrat, măcar când vine vorba de mâncarea și de sănătatea noastre.