Eu sunt Raluca și am donat prima oară sânge în 2021, la vârsta de 43 de ani. Am început relativ târziu, cu puțin ajutor de la un coleg, pentru că nu am știut cât de mare este nevoia reală de sânge și pentru că părea că nu-mi găsesc timp pentru asta.

Andi știa, și de la el am aflat și eu, iar de atunci am încercat să compensez anii în care nu am donat, convingându-i și pe alții să doneze.

Efectul a fost că, până astăzi, am contribuit, împreună cu colegii și prietenii mei, la donarea a peste 31 de litri de sânge, de la peste 70 de oameni, ceea ce, pentru mine, ar fi fost echivalentul a 4 donări/an, timp de aproape 8 ani 🙂

Și partea frumoasă este că fiecare dintre noi, fie că poate dona personal, fie că nu, poate ajuta enorm, dacă își propune să facă asta.

Andi este colegul meu. Un om bun, blând, simpatic, un coleg de ajutor, un om cu simț civic, pe care te poți baza și pe care ți-l dorești în preajmă.

Drumurile ni s-au despărțit când Eureko a decis să își închidă afacerile în România, și am ținut o legătură destul de firavă cu foștii mei colegi. Poate un telefon de sărbători, un schimb de replici ori un like pe Facebook.

Apoi Andi a postat ceva ce m-a lăsat fără reacție:

Rezultatul l-am primit pe mail: tumoră malignă de colon. Era vineri după-amiază, 24 mai 2019, eram la birou, mă pregăteam să intru într-o ședință când am aflat, și mi s-a dărâmat lumea.

Îmi spuneam ca Andi e tânăr, are doua fetițe mici, prieteni faini, putere de muncă și toată viața înainte.

Andi nu poate sa aibă cancer!

Și așa om bun este Andi, încât la câteva luni de la momentul în care ne anunța că întreaga lume i se dărâmase, în timp ce făcea chimioterapie, ne scria ca ne invită la un ceai/cafea/pahar de bere sau de vin pe cei care mergem să donăm sânge, în 30 iulie 2019.

În momentul în care am văzut acea postare, mi-am zis în gând:

Andi, tu fă-te bine, că merg eu la donare în locul tău!

Tot ce am reușit să fac după postarea lui Andi a fost să o mobilizez pe prietena mea, Lorelei, să doneze și pe o altă colegă să vină cu noi la Centrul de Transfuzie Sanguină.

Apoi lunile au trecut, a venit pandemia, starea de alertă, toată viața ni s-a schimbat, iar eu parcă uitasem de promisiunea făcută.

Până într-o zi, în care Andi ne scria, din nou, că ne așteaptă la Centrul de Transfuzie.

Și atunci m-am dus la prima mea donare.
Și m-am simțit bine!

Am simțit că gestul meu contează cu adevărat pentru cineva care chiar avea nevoie.
Și atunci mi-am promis că voi deveni donator de profesie, în locul lui Andi, ca el să se ocupe să fie bine.

De fiecare dată când mergeam să donez, le spuneam colegilor mei că urmează să mă duc să donez și îi întrebam dacă nu vor să mi se alăture.
Și pentru că am colegi tare faini, mulți au spus DA și m-au însoțit. Cel mai mare grup a fost de vreo 15 colegi.

Mi-am dorit tare mult să pot susține acest obicei de a dona în grup. Totodată am realizat ca aș avea mai mult succes daca le-aș ușura colegilor accesul la donare.

Și așa mi-a povestit tot Andi de posibilitatea de deplasare a echipei mobile a Centrului de Transfuzie la sediul firmei, m-a prezentat Andreei de la N-avem sânge, iar eu, la rândul meu, i-am povestit colegei mele, Shtefy.

Shtefy n-a stat pe gânduri și a organizat o colectă mobilă de sânge, iar dintre cei 78 de colegi înscriși, 50 am reușit să donăm sânge.

Și știți ce a zis Shtefy? Că ne vom organiza cel puțin o dată pe an!

Acum, să vă spun și ce am concluzionat eu cu privire la donarea de sânge:

  • pentru cei care donează prima oară este important să fie însoțiți, să știe că dacă li se va face frică e ok, au cui să spună și are cine să îi țină de mână (chiar dacă uneori, chiar și unii angajați ai CTS fac asta);
  • pentru cei cu programe încărcate este important să își facă programare prin Donorium, și programarea să fie respectată, sau sunt perfecte colectele mobile
  • pentru cei care nu se despart de mașină sau vin în mini-grupuri, un loc de parcare ar fi tare apreciat!
  • pentru cei mai puțin atenți, poate o bifare a tuturor condițiilor eliminatorii înainte de a se deplasa la centru ar fi o idee bună
  • pentru angajatori, ar fi ideal ca ziua liberă să fie suportată din bugetul statului