Eu sunt Marina, am 29 de ani și mă simt ca un super-erou de fiecare dată când donez sânge. Așa m-am simțit încă de la prima donare, în februarie 2021, când am mers împreună cu logodnicul meu, Radu.
Radu este și bloodfluencerul meu cel mai drag, care m-a inspirat și încurajat să încep să donez. El, la rândul său, deprinzând acest obicei excepțional de la mama sa.

Încă mă consider începătoare, având la activ 6 donări, adică echivalentul a 2,7 litri de sânge donat. Dar ceea ce mă face să mă simt ca o eroină este faptul că sângele meu a salvat până acum viața a aproximativ 18 persoane. Ei bine, dacă asta nu vi se pare impresionant, logodnicul meu donează sânge încă de la 19 ani, având la activ 38 de donări. Asta înseamnă peste 17 litri de sânge, care au salvat aproximativ 114 oameni. Ar trebui să-i facă cineva o statuie, serios acum!

Cum am început să donez sânge

De ce am început să donez abia la 27 de ani? Din două motive. Pentru că foarte multă vreme nu am întrunit cerința referitoare la greutatea minimă necesară, eu având sub 55 de kilograme la cei 176 cm înălțime, dar și din cauză că aveam deficit de fier în organism. După ce am început să mai pun ceva carne pe oase și să-mi reglez carența de fier, am hotărât că este momentul potrivit pentru prima încercare.

Vă recomand din suflet ca la prima donare să mergeți alături de un prieten sau o cunoștință, iar dacă persoana are și experiențe de donare anterioare, cu atât mai bine. Pe mine m-a încurajat mult acest lucru și am știut la fiecare pas la ce să mă aștept. Ce m-a mai ajutat foarte mult a fost că nu mi-a fost niciodată frică de ace sau de sânge, așa că asta nu a reprezentat un obstacol.

Cel mai tare m-am temut de reacția corpului meu de după donare, când deja ar fi pierdut cei 450 de mililitri de sânge, iar cu antecedentele mele de lipsă de fier m-am așteptat să am ceva amețeli sau stări de rău. Dar s-a dovedit că al meu corp reacționează mai bine decât m-am așteptat, iar eu în loc să fiu amețită (fie vorba-ntre noi, aceasta fiindu-mi oricum starea obișnuită de zi cu zi =))), am ieșit din sala de donare plutind pe un norișor, plină de entuziasm și fericire. Zilele când merg la donat sunt printre cele mai bune zile pentru mine, întrucât mă încarc cu o energie pozitivă de nedescris. Este un sentiment absolut fantastic, de care începi să devii dependent și îți dorești să îi atragi și pe cei din jur în acest cerc al faptelor bune.

Ziua când am devenit #bloodfluencer

29 mai 2021 – O zi specială de sâmbătă, când comunitatea donatorilor de sânge din București a reușit să convingă Centrul de Transfuzie Sanguină să țină deschis, pentru ca o parte dintre donatorii cărora le este greu să ajungă în timpul săptămânii, să vină să doneze. A fost ziua când și eu am convins-o pe colega mea, Sabina, să vină împreună cu mine la donat pentru prima dată. Pentru Sabina a fost ocazia perfectă ca să se îndrăgostească de acest obicei bun, întâmpinată de alți donatori prietenoși și entuziaști, și să-l continue pe cont propriu și după. Dovada mai jos:

În aceeași zi l-am văzut și pe Andi în carne și oase pentru prima dată, după o luuungă perioadă în care l-am urmărit și i-am citit poveștile doar în online. El mi-a dăruit tricoul de #bloodfluencer, iar Sabinei i-a pus în piept insigna care marca prima ei donare. Cred că zâmbetele noastre din fotografii exprimă destul de bine cât de mândre eram cu reușitele noastre.

Este ceva extraordinar să știi că deții în mod natural acest elixir salvator de vieți și că îl poți folosi o dată la câteva luni pentru a face bine.

Clipa de dezamăgire și lecția învățată

Într-o zi am mers la donare și, după ce mi-a fost testat sângele, am primit primul meu refuz. Aveam hemoglobina scăzută. Problemele mele cu lipsa de fier reveniseră, iar medicul care m-a consultat mi-a spus că nu voi putea dona de data aceasta și că mă așteaptă peste alte 30 de zile să revin, după ce îmi reglez carența din corp. Acel refuz nu m-ar fi dat prea tare peste cap, dacă nu s-ar fi repetat și la următoarea încercare, după alte două luni. Era undeva după a-4 a mea donare, iar în acel moment m-am gândit cum ar fi să nu mai pot dona deloc sânge, iar acest gând m-a întristat mai tare decât aș fi crezut. Era ca și cum cineva m-ar fi lipsit de bagheta fermecată cu care făceam atât de mult bine.

Mai apoi, am fost să discut din nou cu medicul și mi-a dat niște sfaturi foarte utile. În primul rând, m-a ajutat cu o listă de alimente recomandate pentru consum ce conțin mult fier. Un alt sfat foarte important, în special pentru femei, este să evite să vină la donat în prima săptămână după menstruație, întrucât atunci este momentul când avem cel mai scăzut nivel de celule roșii în corp, iar ele necesită ceva timp pentru a se reface. După alte câteva luni am încercat din nou și am fost iar acceptată să donez. Nu pot să descriu bucuria pe care am simțit-o! Cred că toată lumea se uita la mine și se întreba de ce zâmbesc tâmp în timp ce aștept să intru la donare. Dacă nu mă credeți, uite o poză din timpul acelei donări. Nu îmi mai încăpeam în piele de mândrie!

A fost un moment special, în care am înțeles că probabil mi se va mai întâmpla și pe viitor să fiu refuzată. La fel ca în viață, există momente fericite și momente mai puțin fericite, când ni se pare că cea mai ușoară variantă este să renunțăm. Dar eu cred că la final cel mai important este ce lași în urma ta. Fie că e vorba despre 450 de mililitri de sânge, o vorbă de încurajare unui om în suferință sau o pâine unui nevoiaș, dorința de a face bine și generozitatea sunt în fiecare dintre noi. De multe ori nici nu suntem conștienți câte vieți putem schimba și câți munți putem muta doar prin determinare. Trebuie doar să o lăsăm să iasă la iveală și să ne antrenăm mintea că totul este posibil.