Am început să donez recurent sânge după dezastrul de la #Colectiv și ușor-ușor am început să înțeleg adevărata nevoie constantă de sânge.

Apoi, în anii care au urmat, am donat de câteva ori și am organizat mai multe acțiuni de donare, pentru că mi-am dat seama că singur nu pot face prea multe, iar puterea voluntariatului și a  comunităților este uriașă.

În noiembrie 2018 am organizat o astfel de acțiune de donare, însă eu nu am putut dona. M-au respins din cauza hemoglobinei ușor-scăzute.
Eram cam palid, obosit, aveam dureri de stomac și probleme digestive, dar nu le-am dat importanță.

Atunci am întâlnit un domn din Galați, pe la 50 de ani, care venise să doneze sânge pentru fiica lui, internată la Spitalul Floreasca.
Fata avea nevoie de mult sânge, așa că tatăl a făcut apel la rude, la prieteni, la colegi, la cunoscuți, însă numărul celor care au venit să doneze pentru ea a fost mult sub așteptările lui: patru.
Era disperat și nu înțelegea de ce nu au venit oamenii să doneze. Cei eligibili. Cum puteau să asiste pasivi la drama lor?

L-am liniștit puțin, am întrebat în sala de așteptare dacă este cineva care nu donează pentru un pacient anume și ar fi dispus să doneze pentru fiica lui, și 3 oameni au spus „da”.

După ce s-a calmat l-am întrebat dacă a mai donat sânge și mi-a spus că este prima oară când o face
– M-a ferit Dumnezeu, tată! N-am avut niciodată nevoie până acum!

Atunci mi-am dat seama în ce situație gravă ne aflăm: trăim în bule proprii, feriți de probleme care nu sunt ale noastre, până când ne lovește și pe noi.
Și acela este momentul în care ne lovim și noi de indiferența oamenilor care nu ne înțeleg drama. Oameni buni, oameni ca noi, care nu înțelegem dramele care nu sunt ale noastre sau ale copiiilor noștri.

Atunci am înțeles, cu adevărat, scopul donării de sânge și al ajutorului oferit necondiționat.

Trebuie să îți pese suficient de mult și de suficiente ori cât să răspândești păsarea în jurul tău. Cu cât „infectezi” mai mulți oameni, cu atât și șansele de a primi ajutor cresc.
E multă matematică în emoția asta și multă emoție în pragmatismul analizei, pe care mi-ar fi fost mai greu să o fac fără o ceașcă de țuică fiartă 🙂

Ne auzim peste o lună, când o să pot dona din nou 🩸

…scriam atunci pe Facebook, încrezător, fără să știu că în decembrie urma să fiu refuzat din nou.
Și de data asta tot din cauza hemoglobinei care era și mai scăzută.

M-am enervat. Am refuzat să cred că este ceva în neregulă cu mine și am încercat să conving medicul de la Centrul de Transfuzie Sanguină să mă lase să donez.
Nu a mers. Din fericire.

Unul dintre medicii de acolo și în același timp o prietenă a mea, dr. Corina Posea, a insistat să nu ignor și să-mi fac un set mai amplu de analize.

– Ei, na, îi spun eu. Nu am nimic. Sunt doar obosit.
– Ascultă-mă și fă-le! Poate fi orice, dar e mai bine să afli sigur. Poate fi oboseală, anemie, dar poate fi și gastrită, ulcer sau… mai rău…
– Mai rău ce?!?
– Hai, lasă, du-te și fă-le!

Am ascultat-o și le-am făcut.
Diagnostic: anemie severă și recomandarea să iau câte o pastilă cu fier pe zi, timp de 3 luni, apoi să revin la control. Mă liniștisem. Nu era nimic grav. Aveam confirmarea medicilor!

La scurt timp ne-am întâlnit la o pizza cu prietenii #bloodfluenceri din comunitatea N-AVEM SÂNGE?! și am stat la povești. Eram obosit rău dar bucuros și relaxat.
Corina a insistat să vadă analizele. Am cedat și i le-am arătat și atunci am văzut pe chipul ei că ceva nu e în regulă.
Am continuat să refuz să cred că poate fi ceva în neregulă cu mine. Aveam doi copii mici, un serviciu solicitant, eram implicat în multe proiecte civice și de voluntariat.

Nu aveam timp să fiu bolnav. Nu aveam timp de mine.

Dar, pentru că nu mă simțem bine, eram din ce în ce mai palid, din ce în ce mai obosit, durerile de stomac se intensificau, am făcut, 5 luni mai târziu, o colonoscopie.

Rezultatul l-am primit pe mail: tumoră malignă de colon.
Era vineri după-amiază, 24 mai 2019, eram la birou, mă pregăteam să intru într-o ședință, când am aflat și mi s-a dărâmat lumea.

Povestea este mai lungă și o să o scriu într-un alt articol pentru că de aici vreau să rămână o singură informație:

Când donați sânge nu doar salvați alte vieți, ci poate chiar pe a voastră!

La invitația Carlei Tănasie, căreia îi mulțumesc enorm pentru implicarea uriașă în campaniile de donare de sânge, am povestit câteva minute la Digi24 despre:

  • donarea de sânge
  • cele mai des întâlnire mituri și frici legate de donare
  • simptomele pe care este bine să nu le ignorăm:

Campania națională de donare de sânge inițiată de Digi24 – Avem Același Sânge este una dintre cele mai mari și mai de efect campanii pe care le-am văzut în ultimii ani în România.
„criza de sânge” din spitale există pentru că nu donăm recurent, ci doar „la nevoie”. Stocurile de sânge se termină, oamenii au nevoie de el și atunci apare o nouă criză, la care mulți reacționează pozitiv.

România poate avea o șansă să scape de această „criză de sânge” dacă oamenii sănătoși vor începe să doneze periodic, măcar o dată pe an.

Trei lucruri utile pentru cei care nu au răbdare să vadă înregistrarea:

  1. Care-i treaba cu leșinul după donare? – În 2017, la CTS București, la 55.000 de acte de donare de sânge au avut 158 de leșinuri. Majoritatea în timpul verii, din cauza temperaturilor foarte ridicate și toate simple, fără complicații – amețeală, vise frumoase 🙂, întins, revenit singur în câteva minute.
  2. Cât de tare doare? (acul pentru recoltare este mai gros puțin decât acul obișnuit pentru analize) – Pișcă, la fel ca și acul cel mic. Nu se simte diferența dintre cele 2.
  3. Criteriile de eligibilitate sunt destul de fixe, dar ușor interpretabile medical. Dacă nu ai boli cardiovasculare, cancer, hepatită B sau C ori alte chestii grave, mai bine vii și faci screening-ul medical. Sunt șanse reale să poți dona. La fel, e posibil să te consideri sănătos și apt, dar să fii respins, pe motive obiective.