Am venit în București în 2002, cu aspirații uriașe, la facultatea de Informatică Managerială. Am fost repartizat într-un cămin, aproape insalubru pe vremea aia, al unui liceu din Giulești.
Supraviețuiam de la un pachet cu mâncare gătită și ceva bani ascunși prin capacele borcanelor cu ciorbă la altul și „spărgeam” în 1-2 zile banii primiți de la părinți, care ar fi trebuit să-mi ajungă toată săptămâna următoare 🙂

Aveam 19 ani și trei nevoi disperate: bani, computer și Internet. Îmi trebuiau și pentru facultate, și pentru distracție, evident, iar lipsa lor mă sufoca, aproape fizic.
Am încercat trei joburi, dintre care 2 s-au dovedit a fi niște MLM-uri (Raiffeisen Banca pentru Locuință și încă unul), și începusem să mă obișnuiesc cu ideea că va trebui să mai aștept, fără job, bani, computer și Internet.

Ideea

Într-o seară, jucam cărți cu colegii de „celulă” și mă întrebam cum aș putea obține ce-mi doresc. Și atunci mi-a venit ideea salvatoare: supraveghetor de sală într-un Internet Cafe. Era un job, deci veneau ceva bani, aveam acces la computere puternice și Internet. 3 în 1, dintr-un foc!

M-am dus în Regie și am plătit un tip să-mi scrie un CV pe jumătate de pagină și să mi-l printeze în 10 exemplare.
Am luat autobuzul până la Piața Romană și am intrat în primul Internet Cafe, undeva la subsol, întunecat și plin de fum. Da, pe vremea aia încă se fuma intens înăuntru, iar sălile de net erau niște dughene aglomerate, murdare și pline de fum.

– Salut! Angajați supraveghetor de sală, îl întreb pe supraveghetorul de sală de acolo?
– Pfff… NU, pufnește, țâfnos, tânărul de vreo 23-24 de ani, simțindu-și poziția amenințată.
– Dar… Îți pot lăsa un CV, just in case?
– Neah. Sigur nu vom angaja prea curând, îmi răspunde, sigur pe el.

Plec, dezamăgit, dar îmi spun că e abia prima sală. Și merg, pe jos, spre Universitate, intrând în fiecare Internet Cafe întâlnit. Rezultatele sunt similare, cu mici diferențe de amabilitate. Reușesc să las 8 CV-uri în vreo 12 săli și aproape toată speranța că îmi va ieși afacerea asta, așa, din prima, cum visam eu.

Ajung la Universitate și întreb un student pe unde e un Internet Cafe. Mă îndrumă către SIGN, o sală de lux, situată la etajul 1 al clădirii cu Edgar’s Pub, vis-a-vis de facultatea de Arhitectură.
Urc scările șerpuite, ajung la etaj și văd un afiș pe ușă:

ANGAJĂM SUPRAVEGHETOR SALĂ INTERNET

Nu mi-a venit să cred! Mi-a crescut tensiunea, m-am înroșit tot, am început să tremur de teamă și de emoții, și am intrat. Am rămas șocat.
Pentru mine, arăta ca o sală de la NASA – mare, curată, multe PC-uri cu monitoare enorme (pentru vremea aia), aerisit. Mirosea frumos, a parfumuri scumpe și a bani mulți 🙂
Nu semăna, nici pe departe, cu sălile în care intrasem până atunci.

La un pupitru, pe dreapta, lângă o canapea oarecum uzată dar care mi se părea așa de scumpă că mi-era rușine să mă așez pe ea, doi oameni: Paula și Roby. Ridică amândoi ochii din monitor și se uită spre mine:

– Bună ziua, vă rog.
– Bbbbună ziiiiiua, îngân eu, încercând să-mi ascund emoțiile. Am venit pentru anunțul de angajare.
ȘOC. Pauză. Priviri surprinse, apoi îngrozite, apoi curioase.
– Dar… CUM?!?
– Cum, ce?
– Cum ai aflat de anunț?!? L-am lipit pe ușă acum 1 minut!
– Pfff… Poveste lungă…
– Avem timp. Spune-ne.

Le-am povestit despre planul meu și traseul de vreo 2 ore, din sală-n sală, parcurs de la Romană la Universitate. Paula, șefa, m-a predat lui Roby, unguru’ de bază al firmei și dulăul de pază al intereselor acesteia. Mi-a dat un chestionar și mi-a pus o grămadă de întrebări tehnice. Abia pe la jumătate mi-am dat seama că discuția aia era, de fapt, interviul 🙂
Dacă a văzut că răspund corect, mi-a dat greu, din rețelistică avansată. Acolo m-am pierdut, așa cum se aștepta. A zâmbit, mulțumit, și pentru că avea (din nou) dreptate, și pentru că nu se aștepta cu adevărat să știu. Dar s-a prins că vreau să învăț.

– Măi, ai trecut testul. Dar ești primul nostru candidat. Ne placi, dar nu vrem să ne grăbim și preferăm să mai vedem câțiva înainte să decidem.
– OK, fair enough, zic eu, dar plusez cu – „pot aștepta vreo două zile, dar nu mai mult, că ori mă angajez, ori plec acasă, în provincie”

Ne strângem mâinile și plec la cămin. Eram bulversat, emoționat, exaltat. Nu-mi amintesc nimic din acele ore, de la ieșirea din Internet Cafe, până la cămin. Până noaptea, pe la 21:30, când dormeam și îmi sună telefonul:

– Bună. Paula sunt, de la Sign. Ne-am hotărât și te angajăm. Când poți începe?
– Ăăăăă, păi când aveți nevoie?
– În seara asta, dacă poți.
– Pot! Sigur că pot! Oricum mă plictiseam prin cameră pe aici… 🙂

Nu-mi amintesc cum am ajuns la Universitate. Bani de taxi nu aveam, RATB-ul nu știu dacă mai circula. Știu că am alergat mult și am ajuns transpirat dar refuz să cred că am fugit din Giulești până acolo 🙂

Acum stăteam eu la ACEL pupitru 🙂

A urmat o perioadă superbă: bani, acces la computere și Internet de mare viteză (mai rapid decât aveam la facultate), studente, long-nights, Counter Strike și o grămadă de prieteni noi. Desigur, au fost și ture de 48h (recordul a fost de 72h, când m-au trezit clienții de vreo 3 ori, înainte să plece), scandaluri, furturi și alte bucurii ale vieții de noapte din București, dar pentru mine era cel mai tare job din lume.

Am plecat de acolo și apoi am pierdut legătura cu ei. Sala s-a închis, la un moment dat, iar eu m-am întâlnit, întâmplător, cu Paula și partenerul ei, vreo 10 ani mai târziu, într-o noapte, într-un club. Apoi ne-am pierdut din nou. M-aș bucura să îi regăsesc. Poate să citească textul ăsta și să-mi dea un mesaj. Chiar și de unguru’ enervant și protector mi s-a făcut dor acum 🙂

Povestesc aventura asta de fiecare dată când am ocazia, mai ales puștilor, nu doar pentru că îmi este foarte dragă, ci și pentru că încă este inspirațională și pentru mine și revin la ea de multe ori când mi-e greu sau când m-aș da bătut.
Mă face să-mi fie dor și de mine, studentul de 19 ani, fost profesor de info (despre asta în altă poveste), ambițios și curajos.
Heh… tinerețe… #opașa

Dacă vrei să primesti pe email cele mai noi articole publicate

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

Dacă vrei să primesti pe email cele mai noi articole publicate

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.