De opt luni, de când am reînceput chimioterapia, nu cred că am avut două săptămâni la fel. Uneori e bine, alteori e rău. Dar cel mai rău lucru, care mă afectează și psihic, este lipsa de predictibilitate.
Am început azi cura #18 de chimioterapie și trebuia ca după ea să fac RMN-ul de control. Îl știți, e cel pe care l-am făcut deja săptămâna trecută.
„Cum te simți?” – este o întrebare care ajută pe oricine, în orice context. Dar când ești pacient, iar întrebarea vine de la medic, senzația este extraordinară. Te simți protejat, văzut, auzit. Simți că exiști și contezi.
Eram un om în general sănătos, înainte de cancer. Niciodată grav bolnav. Dimpotrivă – solid, puternic, donator recurent de sânge. Deh, copil crescut la țară, în timpuri mai bune.
