Îmi place să fac chestii, dacă nu trebuie. Sau dacă nu mi se cere.
Dacă trebuie sau se vrea, e gata cu pasiunea, cu plăcerea, cu satisfacția. Tot le fac, dar fără chef, cu silă și resentimente. 🤷🏼‍♂️

De când am scăpat de boală am început să privesc lucrurile astea cu alți ochi, chiar dacă încă mă lupt cu vechile metehne.

Am descoperit bucuria autentică a fetițelor, a soției, a prietenilor, atunci când sunt dispus, cu inima deschisă, să fac ce își doresc.

În seara asta au fost clătite 🥞, într-un moment în care nu aveam nici chef și nici nu mă simțeam bine. Dar le-am făcut. Cu bucurie.

WOW – sentimentele de împlinire, de recunoștință, de fericire pe care le-am simțit când le-am văzut moacele după prima clătită, bucuria cu care au mâncat, rundele de dans de după… WOW! Și acum mă simt și mai bine 🙂

Nu știu dacă perspectiva morții m-a făcut să-mi schimb atitudinea, pandemia sau tot timpul petrecut acasă cu ele, însă e minunat să mă pot bucura de lucruri pe care, cu altă stare de spirit, tot le-aș face, dar fără chef.

Diferența dintre o viață trăită cu resentimente și nemulțumiri și una cu bucurii și recunoștință este imensă. Recomand 10/10 😁

L.E. O rețetă de clătite, pe bune 🙂