De ce m-am operat de cancer în România?
Eram un om în general sănătos, înainte de cancer. Niciodată grav bolnav. Dimpotrivă – solid, puternic, donator recurent de sânge. Deh, copil crescut la țară, în timpuri mai bune.
Eram un om în general sănătos, înainte de cancer. Niciodată grav bolnav. Dimpotrivă – solid, puternic, donator recurent de sânge. Deh, copil crescut la țară, în timpuri mai bune.
Primul review pozitiv făcut unui produs pe care l-am returnat – fotoliu pentru copii sau adulți cu husă detașabilă.
Ne așteaptă vremuri foarte grele în care, pe lângă gesturile frumoase ale câtorva, pe lângă donații, voluntariat, caritate, vom vedea cele mai urâte laturi ale noastre, ale majorității.
Toți cei din bula asta #stămacasă sau ieșim doar forțați de împrejurări, în condiții de protecție serioasă.
Autoritățile ne spun că este vital să #stămacasă acum, ca să putem ieși cu toții din casă, mai repede! Măsurile de autoizolare sunt principala armă împotriva Coronavirusului.Fiind un virus extrem de contagios, distanțarea socială este absolut necesară.
Ai nevoie de mult curaj pentru a încerca să fii normal, într-o lume superficială, cu excese de superioritate, precum cea în care trăim. Cea mai bună mamă, cei mai cool părinți, cea mai mare casă, cel mai tare job, cel mai activ cetățean, cea mai frumoasă pisică… mă rog, ați prins ideea 🙂 Ne trăim […]
El este Mihai. Ei sunt Optiela. Ei există pentru a ajuta. Acum și ei au nevoie de ajutor, pentru a continua să existe și să poată ajuta mai departe.
Harta este actualizată în timp real! Prietenii mei de la Cumpărături la ușa ta au reușit să ajute foarte mulți oameni deja. Deocamdată din București și Ilfov. Este mare nevoie de ajutor însă și în restul țării.