Ce ne învață copiii despre Nutella
La prima ședință cu părinții de la grădiniță, m-a abordat una dintre mămici: – Bună ziua. Sunteți tatăl Oliviei, nu?
La prima ședință cu părinții de la grădiniță, m-a abordat una dintre mămici: – Bună ziua. Sunteți tatăl Oliviei, nu?
„Nu” – acest cuvânt scurt, simplu, eficient, care ne dă fiori pe șira spinării… Și dacă, totuși, nu e chiar așa?
Ziua Internațională a Voluntariatului este un bun prilej de a le mulțumi tuturor celor care se implică și fac voluntariat, fie că o fac în cadrul unei organizații sau individual. 🤗
Pentru părinți (și copii), singura perioadă mai grea decât intrarea sau revenirea în colectivitate este începerea sezonului rece. Și dacă le combini pe astea două… 🙂
Minciunile cred că au fost mereu cel mai la îndemână instrument de convingere a copiilor. Din păcate. Și au repercursiuni dramatice, mai târziu.
În seara asta au fost clătite 🥞, într-un moment în care nu…
Știu că sunt o persoană responsabilă, rezonabilă, rațională și inteligentă.Cred că știu cum funcționează social media, cum să-mi filtrez informația și să-mi dozez timpul petrecut online. the social dilemma nu m-a făcut să reconsider toate aceste lucruri, ci m-a ajutat să văd și alte dimensiuni, mai complexe. Mi-a oferit câteva argumente foarte bune pentru a […]
Primul review pozitiv făcut unui produs pe care l-am returnat – fotoliu pentru copii sau adulți cu husă detașabilă.